Tradiții, sărbători și obiceiuri la români – Zilele Bubatului/Sfânta Varvara

Zilele bubatului fac parte dintr-un ciclu de sărbători străvechi, consacrate vărsatului, o boală primejdioasă în mediul sătesc. Popular mai poartă denumirea de Bubat, Sărbătoarea vărsatului, Birbura, Borboasele,  Barvura, Sărbătoarea bubelor, Savele Bubatului, Vărsata, Varvara, fiind suprapuse sau în apropierea sărbătoririi Sfintei Varvara a cărei cinstire s-a suprapus peste duhul vărsatului din sărbătorile păgâne. Din acest motiv, sfintei îi sunt aduse plăți rituale pentru ferirea de această boală.

În Oltenia, Muntenia și unele zone din Moldova, Zilele Bubatului se țineau pe 4 și 5 decembrie, în altele pe 3,4,5 decembrie sau 4,5,6 decembrie. Femeile mai ales serbau aceste zile pentru a-și feri copiii de vărsat, dar se credea că și oamenii mari ar putea face această boală, dacă nu țineau aceste câteva zile prin nelucru.

În unele părți era interzis țesutul, neveditul și cusutul, ca să nu iasă vărsatul năvădit, țepos și des ca ițele. Femeile nu opăreau rufele, ca să nu le rămână semne pe corp de la vărsat; nu-și lăsau copiii să mănânce porumb, fasole sau semințe de dovelac, pentru că daca s-ar întampla să aibă bubat, acesta să nu fie mare cât boabele;  tot ele ungeau copiii pe față cu miere, zahăr, dulceață sau dovleac copt, ca să le fie bubatul dulce și usor, în caz că vor avea. În județul Olt, înainte de a fi îndulciți copiii erau spălați pe față cu apa cu care se spălase o icoană, ca să fie curați și feriți de orice urâțeală a feței. În județul Buzău, femeile însemnau copiii cu miere sau dulceață, în semnul crucii pe frunte, și nu îi lăsau să mănânce mere, pere, prune, nuci, cartofi, gulii sau bobi.

În unele zone se făceau niște turte cu nucă pisată și unse cu miere sau apă cu zahăr, numite turtele Barburii. O parte se dau de pomană, și o bucată se punea la streașina casei, iar lângă casă o cofă cu apă, ca trecând bubatul pe drum să mănânce din turtă și să bea apă și să meargă mai departe.  În unele părți se făceau trei turte unse cu miere, care se dădeau de pomană zicând de trei ori ”să fie bubatului celui mare/celui mijlociu/celui mic, ca să fie bun ca painea și dulce ca mierea”.

Pe 4 decembrie este sărbătorită Sfânta  Varvara, numită și Sfânta Barbara, Vârvara, Barbura,  Săn-Vărvara, sărbătorită mai ales în Bucovina și Moldova pentru ferirea de bube.

Pe meleagurile hunedorene această sărbătoare se ținea cu sfințenie, Sf Varvara fiind protectoarea minerilor, având în mentalul popular asemănarea unui duh al Pământului. Minerii nu intrau în mină în această zi și sărbătoreau prin mers la slujbă apoi prin mese îmbelșugate. În Valea Jiului, minerii credeau că această sfânta stătea tot anul prinsă în cărbune, și doar de ziua ei, iese să răsufle și să se bucure de petrecere cu minerii.  În unele zone se crede că sfânta protejează și de trăsnete, grindină și vânturi puternice.

Marcel Lăpteș, Anotimpuri Mitico-religioase, schițe etnografice, Editura Corvin, Deva, 2011

Antoaneta Olteanu,  Calendarele poporului român, Editura Paideia, 2000.

Tudor Pamfile, Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, culegere și studii din vieața poprului român, studiu etnografic, București, 1914.