Tradiții, sărbători și obiceiuri la români – Sfântul Andrei, 30 noiembrie

Sfântul Apostol Andrei  cel Întâi chemat s-a născut în Vitsaida/Betsaida, fiind pescar.  A urmat la început pe Ioan Botezătorul, apoi a fost întâiul dintre cei 12 ucenici ai lui Hristos, motiv pentru care i s-a adăugat numele de întâi chemat. După răstignirea și învierea lui Iisus Hristos, a propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în partea Mării Negre, motiv pentru care a fost luat drept sfântul ocrotitor al României. ”Și au căzut în soarta apostolului Andrei neamuri până în partea Mării Negre, spre partea răsăritului, cu toate locurile, și amândouă părțile cele de pre lângă Marea Euxinului (Marea Neagră), toate câte se află între Tracia și Macedonia, până la râul cel mare, Istrul, care acum se numește Dunăre” (Viețile sfinților, III).  A fost martirizat prin răstignire pe o cruce în formă de X, care poartă numele de Crucea Sfântului Andrei, și este sărbătorit întotdeauna pe 30 noiembrie.

În calendarul popular sărbătoarea Sfântului Andrei se mai numește Sântandreiul, Moș Andrei, Andrei de iarnă sau Indrea, Ziua Lupului sau Gădinețul schip. Se consieră că în acestă perioadă începea noul an dacic, motiv pentru care sărbătoarea face parte dintr-un complex ritual de înnoire a timpului. Această zi se serbează din ajun, fiind una din sărbătorile populare căreia îi sunt consecrate cele mai mari ajunuri, Ajunul Sfântului Andrei. Este un timp în care se dezlănțuie toate forțele malefice care guvernează mentalul popular: strigoii, vrăjitoarele, lupii – motiv pentru care se săvârșesc o serie de practici cu rol apotropaic (de apărare).

Noaptea strigoilor

În tot teritoriul românesc era credința că în noaptea către Sf Andrei ies și umblă strigoii.

Strigoii erau duhuri de femei sau bărbați care din mai multe motive nu au trecut sau nu au fost lăsați să treacă în lumea de dincolo, sau și oamenii vii, care aveau coadă și care în acea noapte, fără știrea lor, ieșeau din case și umblau pe afară. Etimologic cuvântul derivă din ”strigă” – adică o pasăre nocturnă, dar a căpătat apoi și sensul de fantomă, vampir. Strigoii se mai făceau din copii proveniți din căsătorii între rude, din copii nebotezați sau lepădați, născuți pe ascuns, între tufe, sau din copii care s-au născut cu placenta pe cap. Sau din oameni care au fost pișcați de țînțari de Sântul Gheorghe sau oameni care jură strâmb sau au de-a face cu cel rău.

Ritualul cel mai răspândit în ajunul Sfântului Andrei este cel legat de ungerea sau consumarea de usturoi. După cum am menționat mai sus, acest timp era considerat unul de intensă forță malefică, pe care oamenii știau că nu aveau cum să o învingă. De aceea, ei practică aceste acte apotropaice, dar apoi se închid în case, ungând ușile și ferestrele cu usturoi și așteptând să treacă acest timp fatidic. Cine ieșea din casă în această noapte putea fi atacat de strigoi, care puteau lua și forma lupilor, atacând animalele.

În unele zone se credea că în această noapte strigoii fură coasele și limbile de meliță ce le găseau pe afară și se luptau cu ele pe la hotare, de aceea oamenii aveau grijă ca aceste lucruri să nu rămână pe afară – și le ascundeau ntr-un loc știut numai de cei ai casei. În Moldova se credea că această luptă are loc între strigoii morți și cei vii până la cântatul cocoșilor. Dacă nu aveau cu cine să se lupte, se credea că trigoii veneau pe la casele oamenilor să sugă sângele celor care dormeau. De aceea, oamenii mănâncă usturoi, se dau cu usturoi pe corp, ung toate locurile de dormit, precum și ușile, ferestrele și hornul – locuri prin care se crede că pot intra strigoii. Prin unele locuri usturoiul se dădea mai întâi prin funigine. De asemenea, se ung cu usturoi intrările de la grajduri, precum și animalele.

Ziua lupului

Ziua Sfântului Andrei se serba prin nelucru, ca să nu dea lupul în animale și ca oamenii care au de plecat la drum să nu fie aracați de lupi. După cum am spus mai sus, se ungeau cu usturoi grajdurile și vitele sau prin unele locuri se lipea o cruce de ceară pe cornul din dreapta al animalelor de parte bărbătească. În Bucovina, cu o săptămână înainte de Sf Andrei, femeile nu mai torc, ”ca să nu toarcă lupii în casă”. Tot ca să nu vină lupii, în această zi nu se mătura ograda, nu se lua gunoiul, nu se curățau grajdurile, nu se piaptăna, nu se dădea de pomană, nu se dădea cu împrumut. În această zi se crede că lupul își poate vedea coada, având mai mari puteri și fiind mai sprinten (în mod obișnuit lupul nu își poate întoarce capul, având gâtul țeapăn).

Se credea că acela care umbel cu pieptenele în ziua de Sf Andrei va fi mâncat de lup, de aceea femeile aveau grijă să nu umble cu el, dar nici să-I pronunțe numele. Această credință a apărut probabil prin asocierea dinților pieptenului cu desimea copacilor din pădure – fiind deci un simbol al pădurii, casa lupului.

În această zi nu se lucra pentru sănătatea copiilor, a celor care călătoresc, a tuturor celor din casă, pentru  pază de ciumă, de dureri de cap, de amețeli, de înec, de arsuri, de foc, ca să nu ți se fure de pe camp, ca să te lase strigoii în pace, pentru a nu avea vise urâte, pentru a fi iarna ușoară, ca să fie iarnă cu zăpadă și semn de belșug, ca să fie vara viitoare mai blândă, se ținea cu post negru pentru împlinirea uneimari dorințe, de exmplu pentru căsătorie.

În această zi nu se pronunță cuvântul ”lup”, ca să nu e întâlnească cu el pe parcursul anului.

Vrăji șii farmece

În noaptea către ziua Sfântului Andreiu se credea că vrăjile erau mai puternice, de aceea acum fetele și vpăduvele făceau descântece de ursită, vrăji de pețire, de dragoste sau de noroc, sau vrăji de răutate contra dușmanilor.

În unele zone în această zi se făcea ”paza usturoiului”, adică o seamă de fete și de băieți se adunau la o casă și puneau fiecare pe o masă mai multe căpățâni de usturoi, precum și alte mâncăruri, și serbau până în zorii zilei, mâncând, vorbind și râzând. Usturoiul trebuia păzit să nu fie furat de ”strigoi”- o babă naume desemnată pentru acest rol. De aici zicala ”parcă a păzit usturoiul” spusă cuiva care se cunoaște că a petrecut o noapte fără somn. Cu acest usturoi păzit se făceau vrăji de dragoste,  sau se ungeau ferestre, uși sau era bun de leac atât pentru oameni cât și pentru animale. Dacă usturoiul era furat, nu era a bine pentru cel care l-a adus.