Tradiții, sărbători și obiceiuri la români – Sf. Petru de Iarnă (cel Șchiop); Fulgerătoarele; Ciuia găinilor; Miezul iernii/ Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru; 16 ianuarie

”Cea mai importantă zi din Anul Lupului, Sf. Petru de Iarnă deschide un cerc ce cuprinde numeroase sărbători ținute în cinstea și din teama față de acest redutabil carnasier (Filipii de iarnă, Filipii de toamnă, Sf. Andrei). Calendaristic, Sf. Petru de Iarnă și Sf. Petru de Vară formează punctele centrale ale anului, marcând două jumătăți ale anului pastoral, dar și agricol. Patron al lupilor, Sf. Petru cel Șchiop este o divinitate deosebit de puternică, care reglează nu numai comportamentul distructiv al animalelor de pradă, dar și pe cel al oamenilor, care sunt sancționați dacă nu au grijă cum se cuvine de animalele lor („dacă vita nu-i mulțumită, atunci i-o ia“). Un motiv frecvent întâlnit în tradițiile consacrate Filipilor sau păstorilor lupilor (cum este și cazul sfântului Petru) este acela al pedepsirii omului ireverențios. Fiindcă este vorba de Sf. Petru, adică de stăpânitorul cheilor raiului (deci având o funcție importantă, raportată atât la oameni, cât și la sfinți), dar și de poziția lui de distribuitor de hrană pentru animalele câmpului (act ce se desfășoară în mare taină, în clipe și în locuri ferite de urechi și priviri curioase), lupii, instrumente sale, apar acum și ca un instrument al destinului. Așa cum se vede, ei nu manifestă inițiativă, comportamentul lor distructiv este limitat la poruncile primite de la patron; or, cum acesta le ține în mână destinele, este firesc să aibă putere și asupra destinelor umare, pe care le rostuiește ad-hoc, evident, într-o sentință implacabilă. Sigur, se poate vorbi despre tragismul ciobanului care piere sfâșiat (sau, cel mai adesea, omorât) de lupi (sau de un lup mort), dar să nu uităm că avem de-a face cu o încălcare a unor tabuuri foarte stricte, o dată ce se refereau la o personalitate de primă mărime a panteonului mitologic. Contrastul între zbaterea neputincioasă și forța destinului, care apare în seria de măsuri de protecție luate de cioban și de tovarășii lui este deosebit de grăitor. )i de această dată se conturează o ipostază deosebită a carnasierului, aceea de instrument al destinului, prin care Ursitorul (aici, Sf. Petru) trasează pedeapsa-ursită. Pe de altă parte, vecinătatea calendarului (Sf. Atanasie și Chiril, Haralambie) a influențat domeniul de activitate al sfântului, care a primit în sarcină și legarea ciumei cu lanțul său, lanț cu care, de altfel, poate lega și animalele pe care le patronează. În mod asemănător, în virtutea unei ambivalențe specifice, femeile care lucrau în acea zi își puteau atrage mânia sfântului, care trimitea asupra gospodăriei lupii, sau le putea pedepsi printr-o serie de mijloace specifice (încurcarea în lanț, opărire). Să nu uităm că în această perioadă trebuia să fie celebrate și Fulgerătoarele, divinități meteorologice ale calendarului agricol, care-i puteau pedepsi prin trăsnete, prin foc, pe cei care nu le respectau zilele. În legătură cu acest ultim aspect, semnalăm o tradiție foarte interesantă, semnificativă pentru mentalul popular, care pe de o parte leagă cele două personaje polare, Sf. Petru de Iarnă și Sf. Petru de Vară, atât prin intermediul semnificației numelui lor (piatră), cât și prin funcția principală a sfântului celebrat la 29 iunie – aceea de a distribui piatra (grindina). Ecoul sărbătorii de vară, Pietrele lui Sâmpetru (ziua când Sf. Petru fierbe sau distribuie piatra, grindina) se regăsește și în iarnă, de astă dată pus în legătură cu funcția 56 dominantă a Sf. Petru de Iarnă – aceea de apărător împotriva lupilor. Ceremonialul dublu al „sfințirii“, al consacrării pietrelor apotropaice (o dată pe pragurile caselor, apoi la cel al bisericii) este o nouă dovadă a transferului continuu între cele două sisteme mitologice, care se alimentează reciproc. Nu în ultimul rând trebuie amintite și tradițiile, deosebit de complexe, legate de momentul astronomic în care ne aflăm: jumătatea iernii reprezintă un moment de cotitură, care poate afecta atât restul anotimpului (sau, mai bine zis, dorința de a avea o iarnă blândă, suportabilă), cât și starea sănătății omului în următoarea jumătate de iarnă (care, nota bene, nu este la fel de „egală“ cu prima, deoarece, în scurt timp, la începutul lui februarie, începem să întâlnim referiri la date calendaristice ale „sfârșitului iernii“!).” (Olteanu Antoaneta, Calendarele poporului romanan, pp. 55-56)

Închinarea cinstitului lanț al Sf. Ap. Petru. Când sfântul apostol Petru a fost dus în temniță de către Irod împăratul și era legat cu două lanțuri de fier, dormind el noaptea între doi ostași, a venit îngerul Domnului și, lovindu-l în coastå, l-a deșteptat și l-a scos afară, căzând de pre dânsul lanțurile cele de fier. Atunci niște credincioși, în taină luând lanțurile acelea, le-au păstrat la ei. Deci lanțurile acelea au luat putere tămăduitoare de la trupul apostolului (Viețile sfinților, V, pp. 664-665).

Traditii legate de sărbătoarea Sfântului Petru

✦Oamenii cred că Sf. Petru este stăpânul cheilor raiului. Cine-l ține, îi dă drumul în rai, cine nu, stârcește pe sub porțile lui și nu poate să intre

✦ În această zi se înjumătățește iarna și începe a se scoborî spre primăvară

 ✦ În ziua de Sân-Petru de Iarnă e miezul sau mijlocul iernii. Tot în această zi se împlinește jumătate de an de la Sân-Petru de Vară

✦ Sf. Petru de Iarnă a purtat lanțul lui Hristos  

✦ Sf. Petru are un lanț cu care leagă ciuma și alte dihăni

✦ Sf. Petru închide gura lupilor și-i leagă cu lanțul, să nu mănânce vitele

✦ Lupu se zice că e câinele Sf. Petru și unde-i poruncește el, acolo face pradă. Când se strâng mai mulți lupi la un loc, de urlă, se zice că se roagă lui Sf. Petru să le rânduiască pradă. El îi orânduiește după pradă când se adună la urlătoare, de obicei 16 ianuarie 57 pe la răspântii. „Tu să mănânci oaia lui cutare din cutare sat, tu, porcul cutăruia; tu, pe cutare om etc.“ Și cică pe cine o rândui Sf. Petru câinilor lui, nu scapă nici în gaură de șarpe

✦ Iată ce s-a întâmplat unei femei care nu l-a ținut și a lucrat. În această zi acea femeie a țesut în război. A doua zi de dimineață, pe când spăla cămășile, una din cele două fete ale ei s-a dus la căldarea cu apă fiartă și, din nebăgare de seamă, a făcut ca să se verse pe ea acea căldare, opărind-o toată. Tot în noaptea aceasta bărbatul său a visat un vis, în care i s-a arătat Sf. Petru și a zis: „Eu am trimis pe fata ta ca să se ardă, fiindcă mamă-sa a lucrat în ziua mea“. Aceasta este cauza pentru care femeile nu lucrează în ziua lui Sf. Petrea

Obiceiuri:

✦ În această zi ciobanii nu mănâncă decât seara

✦ Nu se mănâncă carne

✦ Se împart covrigi de pomană

✦ În această zi e obiceiul să se facă plăcinte, să mănânce toți ai casei și să dea și de pomană. Cine nu mănâncă plăcinte în acea zi, se rătăcește când pleacă în călătorie

✦ În această zi se pun pietrele albe pe pragurile caselor (Pietrele lui Sâmpetru) în timpul nopții, și dimineața le pun la pragul bisericii, ca să treacă preotul peste ele, și în urmă le ia și pe pun în oborul vitelor, ca să fie apărate de jigănii

✦ Se suie gospodarul pe stogul de fân și suduie iarna, nemaipăsându-i de ea, fiind mai mult trecută

✦ Se serbează de femeile care au copii, căci, dacă vor lucra în această zi, le dă copiilor boli grele

✦ E ținut pentru a fi feriți de răceală și ajutați să treacă cu bine restul iernii

✦ Sâmpetru de Iarnă se ține de friguri

✦ Cine lucrează, capătă amețeli de cap

✦ Se ține pentru boala de ciumă

✦ Ferește de moarte pe cei din casă

✦ Sf. Petru de Iarnă e sărbătorit de femei o săptămână, crezând că, dacă nu vor păzi aceste sărbători, Sf. Petru le încurcă în lanțul lui și nu mai au mântuire

✦ Unii serbează ziua aceasta pentru ca Sf. Apostol să-i ferească de prigoniri și de închisori, iar alții ca să nu capete junghiuri sau boale. Cei mai mulți români serbează ziua aceasta din cauza dihăniilor, și mai cu seamă pentru lupi, ca aceștia să nu le mănânce vitele, pentru că Sân-Petru de Iarnă e patronul lupilor sau Sân-Petru-lupilor

. ✦ Cu deosebire următoarele lucrări nu trebuie făcute cu nici un chip în zilele rele de lupi, căci altfel aceștia vor sfâșia vitele:

 – să nu se pieptene, căci atâția lupi sar la oi, câți dinți are pieptenele cu care ai umblat și câte fire de păr au trecut prin pieptene;

 – nu se dă gunoiul sau cenușa afară din casă sau din grajduri, căci noaptea vine lupoaica, scormonește prin gunoi și, dacă găsește cărbune, îl fură, și numai așa se împerechează în noaptea aia și prăsește căței, și atunci vai de vitele oamenilor;

 – să nu împrumuți nimic din casă, mai ales după asfințitul soarelui, că-ți mănâncă lupul vitele;

 – nu se coase, nu se toarce, nu se împunge nimic cu acul, nu se împletește lână, nu se piaptănă cânepă, nu se face gaură în pământ, nu se sfredelește cu burghiul, nu se macină etc., căci de câte ori împungi cu acul, atâția lupi te năpădesc;

 – să nu pomenești măcar numele lupului în aceste zile, ca să nu se arate aievea și să-ți mănânce din vite

✦ Femeile nu lucrează lână, zicând că le mănâncă lupii oile

✦ Ciuia găinilor se ține, în Mehedinți, timp de două zile, pentru a nu muri găinile în timpul anului și pentru apărare împotriva bubatului

 ✦ Sâmpetru de Iarnă e rea de ars

✦ Atât femeia, cât și copiii acelui om care nu-l ține se pot clocoti cu apa ce fierbe la foc

 ✦ Nu lucrează femeile, de teamă să nu facă laptele și brânza viermi

✦ La jumătate de iarnă femeile deretică prin casă și scutură scoarțele, ca să nu facă molii

✦ Se ține pentru șoareci. Cine n-a ținut, șoarecii le rod toate lucrurile din casă și cerealele

Despre muncile câmpului: Sătenii încep a se pregăti pentru cultura de primăvară, dregându-și uneltele și cărând mraniță pe blană

Despre vreme: Din ziua aceasta se va mai lăsa frigul, se va mai înmuia

Sursă text: Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Editura Paideia, București, 2000