Tradiții, sărbători și obiceiuri la români – Sf Nicolae

Sân-Nicoară, Sânmicori, Sf. Niculae, Sf. Neculai; Crăciunul copiilor, Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

”Închizând cele trei zile de sărbătoare consacrate vărsatului, Sf. Nicolae însumează în fapt numeroase atribuții. Protector al copiilor (este primul moș, darnic sau justițiar, care le face acestora cadouri o dată cu venirea iernii), dar și al tâlharilor, al corăbierilor, al oștenilor, Sf. Nicolae se serbează atât pentru boli, cât și pentru lovituri, precum și, evident, pentru sprijin acordat în cele mai diverse situații. Puterile destul de mari ale moșului (după Sf. Dumitru, încă un tânăr cavaler, alături de Sf. Gheorghe, Sf. Toader și Sf. Ion), Sf. Nicolae este (uneori, după Sf. Andrei), primul sfânt bătrân, asociat anului înaintat în „vârstă“, în „zile“, oferă numeroase indicii asupra naturii cosmice a divinității: patron al iernii, gardian al soarelui în jumătatea septentrională, rece, a anului, este un adevărat Gerilă, care aduce zăpadă și gheață la început de iarnă („când își scutură Sf. Neculai barba lui cea albă, ninge negreșit“).”  (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului roman, pag 515)

”Nicolae a trăit în timpul Împăraților Dioclețian și Maximilian, prigonitorii de creștini. A fost mai întâi arhiereu, apoi pustnic. A strălucit prin bunătate și înțelepciune. A fost întemnițat în cetatea Lichia, dar împăratul Constantin, venind la tron, l-a eliberat. A participat la Sinodul de la Niceea. Avea darul facerii de minuni. Moaștele sale se află din 1089 la Bari.” (Nicolau Irina, Ghidul sărbătorilor române, p. 65)

Despre Sf. Nicolae se zice în popor  că alături de Sf. Toader, care are și nouă cai alături, este pus să păzească Soarele ca să își urmeze cursul său. Cineva trebuie să îl păzească pentru că acesta, scârbit de răutățile pe care le vede pe pământ, vrea mereu să fugă, ba spre miazăzi, ba spre miazănoapte, dar cei doi sfinți îl aduc mereu înapoi.  ” Sf. Neculai stă la miazăzi, deoarece pe la 6 decembrie soarele răsare de către miazăzi, iar de la această zi, după credința poporului, soarele, alungat de Sfântul Neculai, începe să răsară tot mai spre miazănoapte, până pe la Sf. Toader, care îl oprește și-l alungă spre miazăzi” (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului roman,  pag 518)

Despre sfânt se zice că a fost podar, sau corăbier și pescar, prin urmare el este protectorul celor care merg pe ape. Despre el se zice că ar fi oprit apele pe vremea potopului lui Noe.

După unii, abia de Sf Nicolae începe iarna, când acesta își scutură barba.

”Bătrânii credeau că iarna începe la Sf. Nicolae; din barba albă a Moșului, când o scutură se așterne prima zăpadă; de ninge acum, grâul în anul ce vine va fi bogat; „ninsoare multă – iarnă grea” spun bătrânii din satele Văii Geoagiului; de-ngheață Mureșul după Sânmicori semn îi de iarnă lungă: ziua începe a crește așa cum sare cocoșul din târnaț; noaptea-i mai mare ca în alte zile că „o țâne Moșu” unde-i locu’ ei: de vezi multe ciori, în Ziua Moșului atunci iarna va fi geroasă; neaua, care stă pe pomi ne zice că vara cucuruzu’ va fi nalt și cu știulete mare.” (Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase, p 22)

”Sânmicori este o sărbătoare importantă a vremii din Postul Crăciunului, o treaptă spre sărbătorile Crăciunului, încadrându-se într-un complex mitic-religios de renovare a anului, a Marii Treceri de la moarte la viață, iar calendarul popular este reper fundamental al vieții țăranului care și astăzi dacă, nu mai este un instrument practic, ca în trecut, a rămas în conștiința lui ca ceva suprem și adevărat.” (Marcel Lapteș, Anotimpuri magico-religioase, p 22)