Tradiții, sărbători și obiceiuri la români – 1 martie / Mărțișor / Baba Dochia

Aceste informații sunt preluate din cartea Antoanetei Olteanu, Calendarele poporului român, editura Paideia, București, 2000.

✦Se deschid ușile și ferestrele, pentru a intra aerul de primăvară (Speranția, VI, f. 36).

✦ La 1 mart să iei un mărțișor, înainte de răsăritul soarelui; dacă îl vei pune pe un trandafir, îți va fi fața rumenă ca el (Gorovei, 1995, p. 85).

✦ Se leagă copiilor ață roșie cu alb și cu bani la gât, păstrându-le până vin berzele, și atunci zic: „Na-ți negrețele și dă-mi albețele!“ (Mușlea-Bârlea, p. 422).

✦ La lună plină scot mărțișorul de la gât și de bănuț cumpără caș dulce și vin roșu. Cică se fac albe ca și cașul și rumene ca vinul. Legătura de mătase o aruncă pe un crânguleț de trandafiri (Ispirescu, ff. 29-30). ✦ În ziua de 1 mart să legi la fiecare pom roditor fir roșu, ca să facă poame multe pe vară (Gorovei, 1995, p. 198).

✦ Cu apa de neauă de prima mărțișor se spală fetele peste tot anul spre a se face frumoase și drăgăstoase (Mangiuca, 1882, p. 13).

✦ Se ține ca să dea noroc fetelor (Speranția, VI, f. 61 v).

✦ Dochia se ține pentru încetarea iernii (Speranția, III, f. 132 v).

✦ Se ține ca să le ajute oamenilor începutul agriculturii pe anul viitor (Speranția, VII, f. 235).

✦ Au obiceiul a face sfințirea uneltelor de agricultură și a semințelor ce vor semăna pe câmp (Speranția, VIII, f. 294).

✦ Dochia se ține pentru ploaie (Speranția, II, f. 32 v).

✦ Oameni dau bostan la vaci, ca să se îngrașe ca baba Dochia (Speranția, VII, f. 125 v).

✦ La zi întâi martie se ursesc prieteni și rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-se zilele în care să fie ursit, și cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, așa va fi și inima lui tot anul.

Calendaristic, astronomic și tradițional lună de început de primăvară, reprezintă momentul propice când se pot realiza previziuni ale anului agricol care vine, cu deosebire asupra lunilor semnificative în calendarul muncilor câmpului sau ale realizării diferitelor cereale. Funcția oraculară se extindea adesea și asupra oamenilor, care, prin alegerea uneia din cele șapte-douăsprezece zile ale Babelor, puteau să-și afle caracterul (al lor sau al ursitelor). Se supunea și ea interdicțiilor în muncă, pentru ca „frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmpuri“. Zilele Babelor sunt, de regulă, șapte. Douăsprezece zile reprezenta un echivalent al celor douăsprezece luni ale anului, fapt ce conferea funcției oraculare o mai mare greutate. Cifra 12 își confirmă valoarea magică prin cele două cupluri de șase zile (șase friguroase, șase călduroase), care marchează o ieșire gradată, rituală, din iarnă, și instituirea treptată a primăverii. Semnificativ este că perioada în discuție nu era obligatoriu declanșată de ziua de 1 martie, ci oscila în jurul ei: dacă zilele cădeau înainte de 1 martie, primăvara era bună; dacă pica în ziua ei, oamenii întârziau cu aratul etc. Faptul că vorbim de un început de an, acum, agricol, în vechime, chiar calendaristic, și că ne confruntăm cu o perioadă încărcată de sacralitate negativă, în care se dezlănțuie energii nefaste (de care, în mare parte, e răspunzător soarele periculos al primăverii – să nu uităm că de la Dragobete fetele începeau să se spele pe față cu apă provenită din zăpadă topită, pentru a-și feri obrazul de razele dăunătoare ale soarelui de primăvară) ne face să înțelegem și obiceiul purtatului mărțișorului – care avea în vedere persoanele sensibile (copiii, tinerele fete) – pentru a contracara funcția distructivă a soarelui alb (materializat de bănuțul de argint), orbitor și rece (să nu uităm că mărțișorul se punea în dimineața zilei de 1 martie, până a nu răsări soarele). Amuleta era constituită de cele două fire împletite, înnodate, alb și roșu (sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii. Faptul că mărțișorul era aruncat sau purtat până la venirea berzelor, care trebuia să ia „negrețele“ (oxidarea produsă de soare) și să aducă „albeața“ sănătoasă a obrazului vine să confirme această valență. În lipsa aruncării, schimbul se putea realiza prin agățarea mărțișorului într-un pom înflorit sau pe un trandafir, pentru a acționa principiile magiei simpatetice. Interesante sunt și explicațiile prezenței personajului Dochia, care, în tradițiile populare, dezvoltă motive variate, conturând o personalitate complexă. De cele mai multe ori reprezentantă a Anului Vechi, care este învinsă și, mai apoi, înlocuită, în urma unei competiții dificile, echivalentă unui sever ritual de inițiere, de mult mai tânăra, plină de vitalitate, noră sau fată vitregă, (Baba) Dochia poate fi considerată o divinitate supremă arhaică, stăpânitoare a elementelor naturii (nu e întâmplătoare prezența, în aceleași mituri, a personajelor ce întrupează cele douăsprezece luni ale anului sau a lui Dumnezeu, aflate oarecum într-o competiție inegală cu bătrâna ursuză), lucru subliniat de numeroase credințe, care instituie interdicții severe în ziua ei, spre a evita tulburările meteorologice. 128 De partea cealaltă, numeroase credințe o prezintă ca o victimă, adeseori inocentă, o bătrână (creștină) cuviincioasă, un adevărat spirit protector, pastoral sau agricol, a cărui pierdere este resimțită cu durere de către oameni. În sprijinul afirmației de mai sus, și anume că Dochia este o entitate demonică, pot fi aduse ca exemplu tradițiile în care ea este asimilată Mumei-Pădurii, speriată și veșnic înghețată, care hălăduiește nevăzută prin munți.