De sărbătoarea Sfântului Andrei sunt legate și o serie de practici superstițioase. Românii din toate zonele țării credeau că, în noaptea premergătoare sărbătorii, spiritele rele, vrăjitoarele sau strigoii umblau libere prin lumea viilor. Pentru a se apăra de ele oamenii ungeau pragurile, ușile, ferestrele caselor și ale grajdurilor cu usturoi.