Mai – lună cu nume de Rai

I se mai spune Florar, Frunzar, Pratar, ori Luna Ierburilor. Este luna în care pământul își spune rugăciunea înmugurind, iar omul, cu mâinile în țărână și ochii la cer, prinde curaj pentru tot anul.
Mai nu e doar o lună, e un întreg calendar viu, o carte de sfaturi și taine lăsate din moși-strămoși:
„Mai semănați in, ca din două semănături să vă iasă cel puțin una”, spuneau bătrânii. Cânepa după 13, hrișca pe la 19, castraveții și fasolea când se simte căldura-n pământ. Se scuturau gândacii de pe pomi și se dădeau păsărilor din ogradă. Se cosea lucerna cu grijă și la mijlocul lunii se răsădea tutunul, înmuind rădăcinile de tutun în zeamă de gunoi și nisip.
Se afumau pomii cu pucioasă presărată pe jăratic, ca să piară omizile. Se udau altoii, iar legăturile se slăbeau la vreme. Nimic nu era lăsat la voia întâmplării.
Roua de seară și răcoarea de mai aduc fân și vin din belșug. Ploaia caldă din mai e binecuvântare. „Dacă plouă în mai, să tragi nădejde de mălai”, spuneau. Iar tunetele dese, vântul molcom și gândacii mulți vestesc un an roditor.
În loc de vin, în mai se bea pelin. Pentru curățenie în sânge și în suflet.
Este luna când femeile coseau cu fereastra deschisă spre livadă și ascultau cucul, numărând bătăile lui ca pe niște promisiuni.
Mai e lună de rugăciune nerostită. Luna în care nu te grăbești, ci urmezi rânduiala. Luna în care, dacă asculți, poți înțelege că și pământul are dorințe.

Dacă doriți să aflați mai multe, puteți consulta lucrarea ”Calendarele poporului român” – Antoaneta Olteanu