Voi sintetiza și voi cita în acest articol din cartea Meșteșuguri artistice tradiționale – Georgeta Stoica, Olga Horșia, Editura Enciclopedică, București, 2001.

În arta populară românească, aici vorbind atât despre țesături, cât și despre ceramică, pictură, icoane, mobilier, se observă folosirea unei cromatici calde, armonioase.

Ca o caracteristică, se observă grija pentru alternarea culorilor de bază în regim egal în cadrul acelorași registre. Se poate spune că ceea ce caracterizează țesăturile și cusăturile din punct de vedere cromatic este discreția și armonia, rezultată din îmbinarea culorilor în cadrul unui acord cromatic sobru” (p.178)

S-a folosit brunul, cenușiul, albastru-verzuiul, ocrul, până în sec XIX în registrul țesăturilor de lână, și albastru, roșu, alb, negru în cromatica țesăturilor din bumbac și cânepă, iar de la mijlocul secolului XIX și spre începutul secolului XX au intervenit și accente de galben și verde.

Preocuparea pentru redarea acestei discreții și armonii a fost permanentă în mediul rural, motiv pentru care culegerea și prepararea vopselurilor din plante avea un anumit ritm, un anumit calendar și anumite reguli, care fac din acest meșteșug o adevărată artă. Rețetele diferă în funcție de specificul floral și mineral al zonelor. De regulă, culorile se obțineau prin fierberea diferitelor părți componente ale plantelor, împreună cu un mineral, un mordar – de  obicei piatră acră.

Plantele trebuiau alese în sezonul potrivit, după un anumit calendar, când calitățile fiecăreia erau maxime. Sovârful (Origanum vulgare) de exemplu, se culegea la Sf Foca (23 iulie), frunzele de arin (Alnus glatinosa)  la Sf Marie Mare (15 august), frunzele de boz (Sambucus ebulus) la Ziua Crucii (14 septembrie). Plantele se foloseau proaspete, sau uscate. Părțile componente folosite erau frunzele, florile, frunctele, tulpinile sau rădăcinile. Extracția colorantului se făcea prin macerare, sau fierbere în borș sau în zer, iar pentru fixarea culorii se folosea piatră acră – alaunul, sau borș, varză acră, oțet, zer sau cenușă/leșie din cenușă de lemn.

Pricipalele culori folosite în țesături sunt următoarele:

Galbenul

În Muntenia și Moldova se folosea drobița (Genista tinctoria) pentru a obține culoarea galbenă. Aceasta se culegea când era înflorită și se usca la umbră, apoi se toca (florile, frunzele, tulpinile) și se fierbea. După ce apa se colora, se scoteau plantele, se adauga mordantul și apoi fibrele care trebuiau vopsite.

 Pe Valea Someșului se folosea pentru a obține culoarea galben, salcia tânără(Salix fragilis, Salix purpurea); în Prahova, frunzele de măr pădureț (Malus silvestris) culese în iulie și uscate la soare, ”la care se adauga în proporție  de 1/3, sovârf înflorit” (p.181)

S-au mai folosit frunze de dud alb (Morus alba), de drob (Neslia paniculata), de rapiță sălbatică(Brassica rapa, Brassica campestirs) (când e înflorită) sau funze de soc (Sambucus nigrai), pisate și fierte. În Moldova s-au mai folosit rădăcini de ștevie (de grădină sau sălbatică) (Rumex patientia/Rumex palustris), culese după ce s-a uscat floarea, care se rădeau și se fierbeau. În Dobrogea, bumbacul s-a vopsit în galben cu frunze verzi de viță de vie (Vitis vinifera).  Și frunzele verzi de urzică (Urtica dioica) dădeau culoarea galbenă după fierbere.

Galbenul deschis s-a  obținut din tulpini și funze de asmățui (Anthriscus silvestris), scoarță de carpen (Carpinus betulus), lemnul, coaja, lăstarii, florile și fructele de corn (Cornus mas), gălbinare de primăvară, dediței galbeni (Adonis vernalis), rădăcini și rizomi de stânjenei galbeni (Iris pseudocorus).



Roșul

Culoarea roșie a înviorat mult aspectul țesăturilor din lână și de aceea femeile s-au străduit să îl obțină în cât mai multe nuanțe” (p. 181)

Pentru obținerea culorii roșii se foloseau frunze și flori de măr pădureț (Malus silvestris), uscate la umbră. Se mărunțeau și se lăsau la căldură într-un vas 3 zile, apoi se introduceau firele. Dacă culoarea nu era destul de închisă, se repeta procedeul. În Dorohoi aceste frunze se mai amestecau cu frunze de sovârf (Origanul vulgare)  și se lasau 1 zi în apă fierbinte. 

În Oltenia, se foloseau rădăcini de roibă (Rubia tinctorum) scoase vara și uscate, fierte în borș. În Moldova aceste rădăcini se uscau, se pisau și se lăsau în borș cald cu piatră acră pisată. Apoi firele se țineau în această soluție 3 zile, culoarea ieșind foarte intensă. Dacă doreau să facă diferite nuanțe de roșu, sau roz, micșorau cantitatea de roibă.

S-au mai folosit în diferite zone: extract din fructe de călin (Viburnum opulus), suc de fructe de dârmoz (Viburnum lantana), frunze și tulpini de fragă tătărască (Blitum virgatum), coaja rădăcinilor de mei păsăresc (Lithospermum officinale), rădăcini de sânziene albe (Galium mollugo), extract de frunze de scumpie (Cotinus coggygria), extract de frunze de oțetar (Rhus typhina) cu mordant pe bază de aluminiu.

Albastrul

Această culoare se obținea din mai puține plante, adică mai greu, la fel ca și roșul. Se foloseau, în mai multe zone, florile de viorele (Scilla bifolia), fără tulpini, fierte în apă, apoi scoase și adugate cu mordant. Se mai întrebuințau florile de albăstrele, vinețele (Centaurea cyanus), tulpini și funze de cânepa codrului (Eupatorium cannabinum),  rădăcini uscate de iarbă mare (Inula henelium), flori de iarba șarpelui (Echium vulgare) folosite în soluție bazică,  semințe pisate și tulpini de lobodă (Atriplex hortensis).

Verdele

 ”Culoarea verde apare pe multe scoarțe din Moldova, în tonuri stinse de mare rafinament” (p. 182)

Se putea obține din frunze și flori de dobriță (Genista tinctoria), care se usucau la umbră și se fierbeau în apă cu borș câteva ore (adaugându-se mereu acest amestec, în părți egale, pe măsură ce cel din oală se evaporă). După ce apa se făcea verde, se scoteau plantele și se adaugau firele umede care se lăsau cam 2 ore, obținându-se astfel un verde mușchi, dacă lâna era deschisă la culoare.

În Prahova se fierbeau frunze verzi de nuc (Juglans regia) cu coajă de arin (Alnus incana, Alnus glutinosa). Plantele se storceau de câteva ori în timpul fierberii. După ce lichidul se înverzea se scoteau plantele, se adăuga piatră acră, se introduceau firele care luau o culoare măslinie.

Se mai foloseau frunze și lăstari de dobriță (Genista tinctoria), tulpini și flori de laptele câinelui (Euphorbia cyparissias) cu mordant pe bază de cupru, decoct de funze de ochiul-boului (Knautia orvenses).

Negrul

Negrul se obținea din fucte și coajă de arin negru (Alnus glutinosa). ”În județul Prahova, fructele de arin se culeg în luna august, când încept să se coacă, și se fierb doua-trei ore. Când lichidul capătă o culoare roșiatică, se scot arinele, se pune calaicanul și se amestecă până soluția devine neagră. Atunci se introduc firele și se fierb două-trei ore. În combinație cu alte plante (nuc, boz, arțar) și diferiți mordanți (calaican, borș, praf de tocilă) se obține un negru mai intens” (p. 183) La fel se mai foloseau și fructele de boz strivite.

Se mai utiliza în Moldova, coji de nuci verzi, iar în alte părți coji uscate de nucă cu piatră acră, sau fructe de boz (Sambucus ebulus) cu piatră acră (rezulta negru-cenușiu). Tot pentru negru: scoarțe și ramuri tinere de arțar, paltin (Acer pseudoplatanus), cojile tulpinilor și ramuri tinere de cătină (Tamarix ramosissima), planta întreagă de cătușnică, iarba mâței (Nepeta cataria).

Cafeniul

Această culoare se obținea din numeroase plante, precum: scoarță pisată de frasin cu mordant (Fraxinus excelsior), rizomi de nufăr alb (Mymphaea alba), fructe și rădăcini de porumbar ( Prunus spinosa),  frunze și tulpini fierte cu aluminiu de drăgaică ( Galium verum).

Complexitatea procedeului de vopsit, dificultatea culegerii și recunoașterii plantelor și a părților care trebuie culese au constituit una din cauzele care au dus la părăsirea meșteșugului.

Introducerea vopselelor de factură industrială a favorizat introducerea unor culori neutilizate până atunci, și, o dată cu aceasta, schimbarea gamei cromatice în ansamblu.

În prezent puține sunt femeile care se încumetă să folosească plantele tinctoriale. O reînviere a meșteșugului se manifestă la câteva creatoare din Maramureș: Pipaș Maria, Berbecaru Maria, Pop Maria.”

Notă personală: pentru cei interesați de acest procedeu, există o pagină de facebook care își propune să experimenteze și să reînvie acest meșteșug, al vopsirii cu plante, și se numește exact așa: Meșteșugul vopsitului cu plante și o găsiți la următoarea adresă  https://www.facebook.com/groups/1776691189215884

Postează un comentariu

X