CURIOZITĂȚI DESPRE MĂTASEA DE VIERME – click pe titlu pentru a citi mai multe

”Mătasea domestică”

Mătasea este o secreție glandulară produsă de un vierme din ordinal lepidopterelor, familia bombiceelor, genul Bombix mori. Viermele ia naștere din ouă, numite și sămânță de mătase. Ouăle sunt foarte mici. Într-un gram pot fi și 2000 de ouă.

Spre sfârșitul vieții, viermele ajuns la mărimea maximă de până la 90 mm, se închide într-o construcție protectoare numită gogoașă de mătase, cu pereți subțiri, pe care o produce el însuși prin depunerea fibrei pe care o debitează pe organul bucal în timp ce capul său face mișcări cu precizie și artă instinctuală.

Gogoșile au o lungime de cca 3 cm, diametrul de 1,5-2 cm, pereții tari și grosimea constantă.

Fibra are o lungime de 350-3000m. Partea de la început și cea de la sfârșit sunt de calitate mai slabă. Numai partea mijlocie, pe o lungime de cca 700m, se poate trage și utiliza ca fibră continuă de mătase.

100 kg de gogoși proaspete (crude) dau cca 10 kg de material bun, în afară de deșeuri. Mătasea, așa cum se obține din gogoși, se numește mătase crudă sau borangic.

Există și gogoși cu defecte, care vor fi îndepărtate ulterior recoltării.

Peretele gogoșilor este alcătuit din 3 părți:

• Partea exterioară, la care fibra este așezată în dezordine, neputând fi depănată. Constituie deșeul de mătase numit puf sau frizon;
• O parte compactă, de cca 30 de straturi suprapuse care poate da fibre continue de mătase;
• Ultima parte, căptușeala sau patul crisalidei, compusă din  mai multe straturi interioare lipite, din care fibrele se obțin prin destrămare – se obțin fibre scurte (frizonet).

După 10 zile de la data construirii lor, gogoșile sunt adunate de pe ramuri și sortate manual. Sortarea se face în funcție de volum, în trei grupe: mari, mijlocii și mici. Se separă și gogoșile duble sau anormale, precum și cele destinate reproducerii; acestea din urmă sunt cele mai frumoase exemplare.

Gogoașa produsă de viermele de sex bărbătesc conține o crisalidă mică și dă mai multă mătase.

După sortare, crisalidele sunt distruse prin ținerea gogoșilor în aparate prin care se trimite un curent de aer cald de cca 75°C, timp de o oră și jumătate. Apoi se încarcă în saci și se transportă la fabricile de tras mătasea.

Pentru a se obține o mătase omogenă, gogoșile se sortează în funcție de specie, culoare, mărime, etc. se separă bucățile zdrobite, cele murdărite din cauza crisalidelor mucegăite și cele găurite de fluturi.

Cu ajutorul unei mașinării speciale se smulge stratul exterior. Apoi, gogoșile se calibrează după mărime și se împart în următoarele categorii:

• Realisime, cu fibre care se trag pe o lungime de 500-1000 m;
• Reale, cu fibre de 500-800m;
• Semireale, cu fibre de 400-750m;
• Scarto, cu fibre mai puțin rezistente, cu lungime de 350-500m;
• Duble sau gemene, cu două fibre paralele (2 viermi de mătase au depus fibrele în același timp și s-au închis în aceeași gogoașă). Acestea prezintă multe impurități și la tragere dau fibre cu cordon, lungi de 350-750.

Firul de mătase se obține, de obicei, prin tragerea simultană a 4-8 gogoși, iar pentru firele mai groase, prin tragerea a 12 sau mai multe gogoși.

Pentru a fi utilizată în industria tricotajelor sau în țesătorii sau ca ață de cusut sau de brodat, mătasea crudă trebuie curățită, dublată sau răsucită. Aceste operații (mulinarea) comportă următoarele faze: bobinarea, curățirea, dublarea și răsucirea propriu-zisă. Deșeurile rezultate în această fază pot fi între 0,25-5%.

Fibrele de mătase au la bază o substanță proteică numită fibroină.  La mătasea Bombix mori, fibroina este însoțită de aproape 30% sericină. Fibra Bombix mori are grosimea de 15-24 de microni, pe când fibra saturnidelor care produc ”mătasea sălbatică” are grosimea de până la 65 de microni.

Fibra produsă de larva Bombix mori se compune din 2 filamente paralele, corespunzătoare celor 2 canale secretoare ale organului de producere a mătăsii. Filamentele din fibroină sunt consolidate între ele de un fel de adeziv (sericina), care ascunde în mare parte frumusețea și calitățile de aspect și de tușeu ale fibrei. Aproape totdeauna, produsele de mătase ajunse în fază finisată pentru a fi întrebuințate, sunt debarasate de sericină prin fierbere cu soluție apoasă de săpun (degomare).

Mătasea este cea mai lucioasă dintre fibrele textile naturale. Luciul ei caracteristic iese la iveală după degomare. Culoarea mătăsii brute este albă, galbenă și uneori roșcată sau verzuie. După degomare, orice mătase este albă. Mătasea este una dintre cele mai rezistente fibre textile naturale.

Mătasea este rea conductoare de electricitate și de căldură. De aceea, se utilizează la fabricarea șalurilor, eșarfelor, îmbrăcarea conductoarelor electrice etc.

La aprindere mătasea arde, lăsând o gămălie specifică fibrelor textile de origine animală, precum și un miros specific, de păr ars.

Mătasea sălbatică sau tusor (tussah)

Din speciile de fluturi de noapte nedomesticite, din familia bombiceelor, un interes deosebit prezintă Anthéreea, care produce fluturi mari cu aripi frumoase, colorate. Originară din Extremul Orient, cuprinde varietățile: Anthéreea yamama Guér (Japonia), care dă o mătase galbenă-verde, foarte prețuită (viermele se hrănește cu frunze de stejar, castan și fag); Anthéreea perni Guér (China) care se hrănește exclusiv cu frunze de stejar și produce mătase cafenie-gălbuie;  Anthéreea mylitta Pruer, originară din India și Anthéreea assama, originară tot din India, dând mătase negricioasă.

Toate acestea se impart în specii care dau gogoși cu pereți încheiați (depănabile) și specii care dau gogoși deschise la capete, a căror mătase nu se poate trage.

Printre speciile care dau gogoși de pe care se poate trage fibra continuă sunt Anthéreea perni Guér, care produce gogoși grele, dense, colorate în cenușiu-brun, și Anthéreea yamama, care produce gogoși albe și mai apropiate de mătasea domestică.

În general, mătasea sălbatică ese superioară celei domestice ca rezistență și randament de fibre (destrămate). Majoritatea speciilor sălbatice produc mai multe serii într-un an. Diametrul fibrei de mătase sălbatică este mai mare decât cel al mătăsii domestice (mătasea sălbatică este mai groasă). Însă mătasea sălbatică este inferioară celei domestice privind luciul, culoarea, elasticitatea și moliciunea.

Mătasea tusaah, datorită rezistenței, se utilizează la fabricarea parașutelor, umbrelelor, a conductoarelor electrice, a învelișului aripilor de avioane și mai ales la țesăturile de mare rezistență.

Informațiile prezentate în articol au fost culese și adaptate din cartea ”Fibrele textile” de prof. ing. I. Ionescu-Muscel, apărută la Editura Tehnică, București, în anul 1978.