Dragilor, vreau să detaliez aici cum am cusut o cămașă bărbătească cu model din Moldova, pentru soțul meu. Am cusut-o pe parcursul a 2 ani, nu fiindcă a fost un model greu, ci fiindcă timpul nu mi-a ajuns și pentru cusut prea des. Uneori am colete atât de multe (pentru care vă mulțumesc), am atât de mult de depănat (știți voi, mătasea aceea la conurile mari), încât nu mai am timp și de alte lucruri (plus că sunt și cele ale casei…copiii etc)

Am ales pânza Catrina netedă albă, din care aveam niște resturi rămase de la mai multe valuri. Deci nu aș putea să spun exact câtă pânză am folosit, fiindcă am avut doar bucăți. Modelul era original cusut cu fir metalic auriu sau argintiu. Sincer, nu îmi mai pot aduce aminte de pe ce grup și din ce carte l-am descărcat. Îl postez aici.

UPDATE: am găsit de unde am luat planșa – Ii și cămăși românești – Aurelia Doagă, Editura Tehnică, București.

Mi-a luat foarte mult timp să îl scot pe o foaie de matematică, pe care din păcate nu o mai am, nu o mai găsesc. Am făcut pauze mari de cusut și probabil după ce am cusut gura cămășii și o parte din modelul de pe mânecă, am rătăcit foaia.

Nu am cusut cu fir metalic, ci cu mătase de vierme de la Polo Nord, într-o nuanță care i-a plăcut foarte mult soțului meu: Verde Paradiso. Am folosit cam jumătate de ghem, inclusiv cheițele sunt cusute cu el.

La model am folosit 6 fire din 20. La cheițe 7 fire. Nu știu ce nume poartă cheițele, le-am învățat de la dna Crișan Vasilica.

Modelul a ieșit un pic mai mare decât ar fi fost bine. De obicei, din ce am citit, pe mânecă nu ar trebui să aibă o lățime mai mare de 5 cm. Din cauză că eu am făcut pășirea peste 2 fire de pânză, la crescut și la scăzut în cusutul la fir, mi-a ieșit modelul cam mare. Însă nu aș fi văzut să cos la 1 fir, și așa mi-a fost foarte greu să cos la fir pe această pânză, eu având o miopie foarte mare. Am cusut mai mult la lumină de zi și doar primăvara-vara.

Din cauză că modelul a ieșit mare pe mâneci, nu l-am mai repetat și pe piept, și am lăsat doar gura cămășii, modelul la mâneci sus și la manșete. Ar fi fost prea încărcată dacă mai făceam și pe piept.

Trebuia inițial să cos ceva și pe bentiță, dar am avut nevoie de cămașă la un eveniment, așa că în decurs de 1 săptămână am dat bătăi și am tivit-o cu găurele, am încheiat-o și i-am pus o bentiță simplă. Am finalizat cămașa cu o oră înainte de eveniment (spălasem părțile cu 1 zi înainte – de regulă spăl cămașa doar după ce e încheiată). O voi lăsa așa cum este, nu mai descos.

Nu am optat pentru nasturi la gât sau la manșete, căci mi se pare mai practic cu șnur și canafi.

Dimensiunile sunt adaptate, după croiul pe care l-am pus și pe site aici

https://merceriaielena.ro/2020/01/10/cum-croim-o-camasa-barbateasca-traditionala/

straja

am postat aici cum se iau masurile pentru o camasa barbateasca

Postează un comentariu

 

Toate comenzile din luna noiembrie și decembrie intră automat într-o TOMBOLĂ DE CRĂCIUN cu extragere pe 24 decembrie! 5 câștigători a câte 200 lei! Urmărește-ne pe facebook @MerceriaIElena și ajută-ne cu un like și o recomandare!  Succes!