Armindenul – pragul tainic al verii 

Puțini mai știu că 1 Mai, zi de sărbătoare și petrecere câmpenească astăzi, își trage rădăcinile dintr-o lume veche, plină de sensuri profunde și obiceiuri sacre. Această zi marca începutul verii în calendarul tradițional românesc, fiind numită și Arminden, ziua profetului Irimia, ocrotitorul rodului și belșugului.
În satele de altădată, oamenii întâmpinau ziua Armindenului cu inima deschisă și porțile împodobite cu ramuri verzi – de fag, stejar sau salcie – semn al renașterii naturii și al fertilității. Aceste ramuri nu erau simple podoabe. Erau stâlpi simbolici ai vieții, păstrate adesea până la seceriș, când lemnul lor era folosit la aprinderea cuptorului pentru pâinea cea nouă, sfințind astfel munca și rodul pământului.
Dimineața începea cu un ritual tainic: spălatul pe față cu roua căzută peste flori și ierburi, pentru frumusețe, sănătate și vioiciune peste an. Se bea vin roșu amestecat cu pelin – o plantă magică, cu puteri tămăduitoare, care curăța sângele, alunga frigurile și păstra vinul vechi „să nu înflorească”. Era o zi în care se înnoia viața și se dădea un nou început trupului și sufletului.
O altă credință spunea că în această zi se odihnește pământul. Nu se lucra, nu se atingeau boii, nu se punea mâna pe plug. Animalele, tovarăși de nădejde în munca ogorului, erau considerate sacre, iar cine le tulbura risca să le piardă.
Legenda spune că atunci când jidovii au vrut să-l prindă pe Hristos, au pus o ramură verde la poarta casei Sale ca semn. Dar dimineața, toate porțile aveau câte o ramură identică, iar El nu a mai putut fi găsit. În amintirea acestui miracol se puneau ramuri verzi la porți și în ziua de Arminden.
La câmp, în vii, pe lângă păduri, oamenii se adunau în cete vesele, cu lăutari, cu fripturi de miel, pasăre, cu vin alb și pelin. Femeile și fetele cumpărau vin din banii de argint ai Mărțișorului, atârnați la gât încă din 1 martie – ca să fie frumoase și norocoase tot anul. Se cânta, se juca și se trăia din plin – pentru ca tot anul ce urma să fie petrecut în bucurie și sănătate.
Pelinul cules de Armindeni era păstrat ca leac prețios pentru boli de stomac, de ochi, de friguri. Vinul băut pe iarbă verde, dis-de-dimineață, era considerat o „înnoire a sângelui” – un botez tainic al trupului pentru vara ce venea.
Armindenul era un prag. Un hotar între primăvară și vară, între trecut și viitor. O zi a propriei reînnoiri, dar și a întregii lumi.

 La mulți ani de Armindeni! Să vă fie inima verde și sângele nou, casa plină și pașii ușori în vara ce începe!