Sărbătoarea Sfântului Andrei la români

Sfântul Andrei a fost unul dintre cei 12 apostoli ai Mântuitorului, despre care Tradiția Bisericească, unii istorici și teologii susțin că a propovăduit învățătura creștină la geto-daci. El a murit martirizat pe o cruce în formă de X, iar moaștele sale au fost așezate în Biserica Sfinților Apostoli din Constantinopol în anul 357, iar părți din acestea au ajuns mai apoi în lumea largă. Apostolul Andrei mai este numit și Apostolul Lupilor – lupul fiind un simbol al dacilor pe care acesta i-a creștinat.

Cu toții cred că știm faptul că românii au sărbătorit pe lângă sărbătorile ”legale”, recunoscute de Biserică, și alte sărbători nelegale, cu origini păgâne. Etnograful Simeon Florea Marian afirmă, în lucrarea sa numită ”Sărbătorile la români”, că acestea din urmă erau ținute mai cu sfințenie decât cele bisericești. Mare parte din obiceiurile, superstițiile și practicile legate de aceste sărbători nu se mai păstrează în ziua de azi și putem citi despre ele doar în scrierile etnografilor.

Și de sărbătoarea Sfântului Andrei sunt legate o serie de practici superstițioase. Românii din toate zonele țării credeau că, în noaptea premergătoare sărbătorii, spiritele rele, vrăjitoarele sau strigoii umblau libere prin lumea viilor. Pentru a se apăra de ele oamenii ungeau pragurile, ușile, ferestrele caselor și ale grajdurilor cu usturoi. Acesta este în mitologia română un element apotropaic, adică de apărare. Îmi amintesc cu drag faptul că în copilărie ungeam ușile și ferestrele cu usturoi împreună cu bunica. La bunica în sat, în județul Vaslui, precum și în alte zone ale țării, se zicea că în gospodăria unsă cu usturoi nu vor da iama nici lupii. În trecut lupii erau probabil foarte des întâlniți la noi în țară, iar țăranii se temeau mult de ei. Atunci când eram eu mică, în jurul satul bunicilor nu existau cu siguranță lupi, dar oamenii continuau să săvârșească aceste acțiuni ca un fel de lege nescrisă, păstrată din străbuni.

Sărbătoarea Sfântului Andrei marchează începutul iernii și era, așa cum am spus, o perioadă în care aveau loc evenimente mistice și supranaturale. În unele zone oamenii credeau că în noaptea dintre 29 și 30 noiembrie spiritele rele ieșeau din locurile lor și se luptau între ele pe la răscruci sau prin alte locuri necurate din lumea viilor până la răsăritul soarelui purificator. Pentru a se feri de toate acestea, oamenii foloseau usturoiul, așa cum am spus mai sus, dar și busuiocul și aghiazma.

De sărbătoarea Sfântului Andrei mă leagă amintiri foarte frumoase și dragi, atât din copilărie (despre care am povestit mai sus), cât și din studenție 😀 Deoarece acest sfânt este ocrotitorul Galațiului (dar și al întregii Românii), în această perioadă sunt sărbătorile orașului, dar și pelerinajul simbolic cu moaștele Sfântului Andrei la Catedala Arhiepiscopală. În studenție am fost voluntar în cadrul Asociației Studenților Creștini Ortodicși din Galați și am participat la mare parte din pregătirile ce se făceau pentru această sărbătoare. Noi, studenții, ajutam cu mare entuziasm la pelerinajul organizat de Sfântul Andrei și defilam îmbrăcați în costume populare. Cu aceste ocazii am făcut eu cunoștință cu frumusețea portului popular și pot spune că experiența trăită la ASCOR Galați a avut o mare contribuție la înființarea Merceriei IElena. Apropierea acestei sărbători îmi trezește nostalgie 😀 și în perioada asta îmi place să ascult iar și iar colindul Sfântului Andrei pe care îl găsiți și pe YouTube, cântat de Corala Armonia din Constanța. Îl puteți găsi aici: https://www.youtube.com/watch?v=O8ghy4TRA1M

Voi ce amintiri aveți despre obiceiurile de Sfântul Andrei? Sau poate mai practicați câteva din ele? Puteți să le scrieți mai jos, în comentarii.